Terapia familiei
Familia, țesătură încifrată, conținătoare a bucuriilor, suferințelor, adaptărilor sau inadaptărilor indivizilor, suportă de-a lungul generațiilor o dinamică transformatoare. Familia devine spațiul contextual in care indivizii, își joacă rolurile transmise prin scenariul de viață de către antecesori.
Fiecare persoană are un plan de viață preconștient sau un scenariu, cu ajutorul căruia își structurează perioade lungi de timp, luni-ani sau întreaga viață. Scenariul încarcă aceste perioade cu activități ce presupun ritualuri, jocuri, ocupații de timp liber, intercalate cu perioade de retragere. În general scenariile se bazează pe iluzii, transmise prin percepte, modele, dar oamenii inteligenți, sensibili și perceptive destramă aceste iluzii, care generează crize existențiale. Ca exemplificare ar fi reevaluarea părinților de către adolescent, protestele bizare ale vârstei mijlocii, iar ca rezultantă apare conturarea propriei filosofii de viață. Blocajele existențiale pot apărea ca urmare a incercărilor disperate de a ne agăța de iluzii ceea ce conduce la depresie și deznădejde.
Scopul general – intensificarea funcționalității familiei.
Scopul terapiei se referă la eliberarea de simptome, creșterea integrității personale, o congruență ridicată între experiența interioară și comportamentul exterior, mai puțină dependență emoțională și o expandare a nivelului de conștiență.
Medodele experiențiale se aplică orientându-se spre familie ca sistem și nu spre către membri ca și cum s-ar afla întâmplător în grupul familial, urmărindu-se creșterea individual în fuziune cu o mai puternică coeziune a familiei.
Importanța se acordă intercondiționării apartenenței la familie, cu libertatea individuală.
